PE CINE CĂUTĂM? CE VREM?

//PE CINE CĂUTĂM? CE VREM?

PE CINE CĂUTĂM? CE VREM?

Este important ca în timpul vieţii din când în când să facem linişte şi să ştim să intrăm în rugăciune. Este necesar să ne ascultăm semnalele trupului, ale sufletului şi să învăţăm să descoperim esenţialul necesar care este prezenţa lui Dumnezeu. Se ştie că unora le este greu să intre în liniştea adevărată şi să rămână în rugăciune. 
Într-un fel este explicabil, pentru că trăim într-o lume care nu are aceste deprinderi şi căreia îi este frica de realitatea profundă. Trăim într-o viaţă în care totul se mişcă, în care suntem întotdeauna solicitaţi de ceva. De exemplu, mulţi tineri nu reuşesc să lucreze fără muzică. În unele case televizorul este aprins mereu, este zgomot tot timpul, şi în felul acesta nu reuşim niciodată să intrăm în noi înşine, să fim faţă în faţă cu propria noastră persoană. Ne este teamă şi de aceea fugim de noi, de inima noastră profundă şi ne refugiem în agitaţie, în activism şi gălăgie. Trebuie să alegem să punem stop şi să fim cu noi înşine şi cu Dumnezeu .

Adesea suntem foarte ocupaţi, sunt momente când suntem puţin obosiţi şi nu mai ştim ce să facem. Vrem întotdeauna să facem ceva căci ne este teama să ne întâlnim cu noi înşine. În cazurile acestea soluţia este să mergem să ne rugăm şi Dumnezeu ne va vorbi. Salvarea noastră va fi să învăţăm să ne apropiem mereu de Dumnezeu şi Dumnezeu îşi va înfăptui lucrarea sa dacă suntem cu el.

Ar trebui să ne punem adesea o întrebare: « Pe cine căutam? » Trebuie să insistăm asupra acestui lucru pentru că este important să îi spunem lui Dumnezeu ce vrem. Nu suntem obişnuiţi şi adesea îl întrebăm noi pe Dumnezeu « Doamne, ce vrei să fac? ». Am vrea ca Dumnezeu să decidă în locul nostru. Dar Dumnezeu vrea ca noi sa decidem căci de aceea ne-a dat inteligenta şi voinţa.

Astăzi oamenii au o mare problemă cu responsabilitatea şi nu ştiu ce vor în viaţa. Aşteptăm totul de la ceilalţi sau de la Dumnezeu. Dar iată că vine un moment în care Dumnezeu ne întreabă: « Şi tu ce vrei? ». Este foarte important să putem să îi spunem ce vrem cu adevărat. Şi Dumnezeu va face ceea ce vrem noi cu adevărat şi în profunzime. Dacă vrem să fim cei mai frumoşi, vom fi cei mai frumoşi, deşi asta nu schimbă mare lucru în viaţa noastră. Dacă vrem să avem o maşină frumoasă, până la urmă o vom avea. Şi cu ce ne va schimba acest lucru cu adevărat? Vom vrea o altă maşină şi mai frumoasă. Dar de fapt ce vrem cu adevărat? Este important să ne punem şi să păstram aceste întrebări. Isus ne pune această întrebare, şi el ne aşteaptă. Isus ne întreabă « Ce vrei cu adevărat, nu aşa la suprafaţă? Ce doreşti în realitate? » O să-i spuneţi că nu ştiţi? De multe ori dorinţa noastră adevărată, cea mai profunda nu este şi cea mai imediata care ne vine în mod spontan .

 

  1. INGREDIENTE PENTRU
    A GĂSI CEEA CE CĂUTĂM

 

În aceste pagini, în mod succint fără a epuiza temele şi subiectele pe care le medităm vom încerca să trecem în revistă diferitele etape ale vieţii care ne conduc spre ceea ce căutăm cu adevărat: Dumnezeu. Vom încerca să atingem acele puncte de trecere obligatorii ale oricărei vieţi ce caută fericirea. Iar creştinismul am putea spune că este calea spre fericire. Există şi alte căi propuse de societate ca fiind fericirea şi acestea se numesc, materialism, individualism, scientism, carieră, bani, putere, confort, etc . Cu toţii suntem sau vom fi confruntaţi cu aceste lucruri într-o zi sau alta. Sunt patru “ingrediente” fondatoare în viaţa noastră şi este important să le reperăm şi să le integrăm bine.

 

1° Suntem făcuţi să iubim
şi să fim iubiţi

 

Fiinţa umană este făcută să fie iubită. Dovada este faptul că un copil care nu este iubit sau este respins de către părinţii lui nu creşte bine. Suntem făcuţi pentru iubire, pentru a primi iubirea. Acest lucru îl căutăm cu toţii toată viaţa. Singura adevărată întrebare adevărată este aceasta: « Mă iubeşte cineva? » Geloziile, problemele noastre relaţionale, tristeţile noastre vin adesea de la aceasta întrebare: « În fond, mă iubeşte cineva? » Este legitimă această întrebare. Suntem făcuţi pentru iubire şi este foarte important să o înţelegem.

Revelaţia biblică culmină cu această descoperire fabuloasă şi anume că Dumnezeu este iubire. Această iubire explică apariţia universului, apariţia pământului cu toate frumuseţile lui. Aceast5ă iubire explică şi apariţia noastră pe pământ. Fără iubire nimic din acestea nu au sens. Este esenţial să avem experienţa că suntem iubiţi. Nici un om nu poate să trăiască dacă nu are experienţa de a fi iubit. Este foarte simplu dar şi foarte important.

Păcatele noastre, chiar şi perversiunile anumitor persoane sunt doar consecinţa acestei întrebări: « oare mă iubeşte cineva? ». Aceste persoane vor încerca să umple dorinţa lor de iubire cu altceva, cu lucruri iluzorii, cu tot felul de compensaţii. Există ceva adevărat în aceste reacţii şi în aceste comportamente: este nevoia de a fi iubit. În viaţa de familie, între prieteni, în viaţa eclezială, la serviciu, în dispute, în critici şi în momentele de tristeţe se află mereu întrebarea: « oare mă iubeşte cineva? ». Unii fac mult zgomot, doresc sa se facă remarcaţi şi este un fel de a striga « iubiţi-mă! », mai ales la aceia cărora le este teamă că nu sunt iubiţi. Nici o fiinţă umană nu poate trăi fără iubire.

 

2° Nu putem trăi fără adevăr

 

Aceasta înseamnă că minciuna nu ne poate umple inimile, nu ne poate satisface. O călugăriţa avea o prietenă care nu se simţea bine. Era inteligentă, dinamică, chiar foarte drăguţă, dar era foarte neîncrezătoare, suspicioasă. Intr-o zi, această persoană se mărturiseşte călugăriţei spunându-i că era ceva în viaţa ei care nu mergea: « Am minţit, toată viaţa am construit-o pe minciună. Când căutam de lucru, persoana care m-a angajat m-a întrebat dacă am cutare diplomă. Am spus că da, dar nu era adevărat. Persoana nu a verificat. Toată cariera mea profesională am ridicat-o pe asta, de 10 ani. Îmi petrec viaţa minţind…. ».Nu putem trăi fără adevăr, nu putem construi în afara adevărului. Inteligenta noastră este făcută pentru adevăr.

 

3° Suntem cu toţii nişte săraci

 

Cu toţii avem probleme, cu toţii avem defecte, cu toţii avem lucruri care nu ne reuşesc. Ne ascundem bine, în spatele măştilor de oameni puternici, de oameni siguri pe ei, de oameni bine, ne ascundem în spatele acelor câteva calităţi, în spatele funcţiilor noastre, al realizărilor noastre dar în realitate suntem cu toţii nişte săraci. Sunt lucruri pe care nu ştim să le facem, nu ne cunoaştem pe noi înşine, avem răni din trecut, avem umbrele şi demonii noştri care zac înăuntru, avem probleme psihologice: cu toţii avem câte ceva. Avem păcate cu care ne batem, suntem cu toţii săraci, dar nu asta este grav. Ceea ce este grav este să nu fim conştienţi de acest lucru, să nu îl recunoaştem, să refuzăm sărăcia noastră proprie. Este foarte important pentru că Isus a venit pentru săraci şi numai cei săraci îl pot înţelege. Uităm că tocmai sărăcia noastră poate deveni bogăţia noastră.

Cunoaştem cu toţii episodul în care Isus îl cheamă pe Levi. Levi era un vameş, strângea impozitele. Strângea impozitul pentru trupele de ocupaţie. Toată lumea îl cunoştea pe Levi. În plus fura bani. Era considerat impur din punctul de vedere al religiei, pentru că era evreu şi avea legături cu romanii, cu pagînii.

Ceea ce este uimitor este că tocmai pe el îl caută Isus … Primul surprins este Levi însuşi: « Eu ? » Exact aşa reacţionăm şi noi… Cine suntem noi… Levi este atât de încântat încât dă un ospăţ cu prietenii săi. Prietenii săi nu pot fi decât oameni ca el… Atunci i se reproşează lui Isus că mănâncă împreună cu păcătoşii. Şi acest reproş i se face prin intermediul apostolilor: « De ce mănâncă Învăţătorul vostru împreună cu vameşii şi păcătoşii? Auzindu-i, el le-a spus: Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii. […] nu am venit sa-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi. » (Mt 9,9-13). Acest lucru este foarte important în viaţa spirituală: Pentru a-l primi pe Isus sunt două condiţii. Trebuie să fii sau păcătos sau bolnav. Ori cei care spun: « Eu sunt drept, sunt în ordine, sunt mai bun decât ceilalţi…sunt ok, am tot ce-mi trebuie. » sunt oameni care nu au nevoie de Isus. Sunt câteodată persoane în diferite comunităţi ecleziale care nu mai simt prezenta lui Dumnezeu pentru că sunt autosuficiente, pentru că nu mai sunt sărace, pentru sunt aşa de “ok” încât Cristos este superflu, este în plus.

 

4° Satisfacţia şi împlinirea totală
sunt posibile?

 

Trebuie să fim conştienţi că există întotdeauna în noi ceva care nu este şi nu va fi în totalitate satisfăcut aici pe pământ. Este normal, pentru că numai Dumnezeu ne poate umple inima cu totul. Golul din inima noastră are forma lui Dumnezeu şi nimic din ceea ce nu este Dumnezeu nu o poate umple. Chiar în cele mai frumoase povestiri de dragoste, dacă cineva crede că celălalt îl va copleşi în mod absolut ca de exemplu în căsătorie, se înşeală. La un moment dat vine revelaţia faptului că celălalt chiar daca îmi aduce bucurie şi fericire totuşi rămâne un colţ pe care nu-l poate umple căci el însuşi nu este decât o creatură.

Aşteptăm totul de la celălalt şi este imposibil ca celălalt să fie totul pentru noi. Dacă am fi cu adevărat receptivi la această experienţă ne-am dezumfla din iluzia idolatrizării acestei lumi, am ieşi din iluzia materialismului, a individualismului şi scientismului actual. Dar nu suntem nici atenţi, nici receptivi pentru că suntem prinşi în iureşul vitezei, al mişcării şi activismului şi zacem în suferinţele iluziilor noastre. Dacă cineva crede că viaţa de familie, viaţa de la serviciu, prietenii sau viaţa eclezială îl va copleşi în întregime pe acest pământ, acela se înşeală şi mai devreme sau mai târziu va părăsi familia, prietenii, comunitatea religioasă sau eclezială. Dacă noi credem că plecând departe, plecând în altă parte vom fi împliniţi în mod absolut, nu este adevărat. Dacă noi credem că în ziua în care vom fi milionari vom fi realizaţi în viaţa este o iluzie. Cu toţii în viaţă căutam şi alergăm sperând să găsim o persoana, o relaţie, un lucru, un eveniment, o călătorie, o carte, o idee care sa ne dea sentimentul ultim de plinătate, şi care sa ne satisfacă dorinţa de absolut. Dar cu cât vom aştepta mai mult acest misterios moment cu atât mai mult vom continua sa alergăm agitaţi fără a fi satisfăcuţi. Este drumul care conduce la oboseală şi la epuizare spirituală.

Chiar şi lucrurile cele mai frumoase, inclusiv momentele spirituale cu Domnul, chiar dacă sunt foarte frumoase, totuşi sunt prea scurte, sunt limitate de spaţiul şi timpul acestei lumi. De ce există mereu în noi această nemulţumire? Pentru că există în noi o nostalgie pentru cer. Suntem făcuţi pentru cer, suntem făcuţi pentru absolut, suntem făcuţi pentru o măsură întreaga şi nu pentru una pe jumătate. Suntem invitaţi de viaţa însăşi să lăsam acest lucru să iasă la lumină. Nu suntem făcuţi pentru acest pământ. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să dispreţuim şi să neglijăm cele materiale. Ele ar trebui să fie doar o trambulină care să ne lanseze mai departe. Suntem nişte săraci, avem nevoie de dragoste, de adevăr, dorim totul, absolutul, adică cerul. Şi este normal pentru că Dumnezeu vrea să ajungem aici. Dacă trăim mereu în exteriorul nostru, nu ne oprim niciodată, nu putem să auzim, să înţelegem acest lucru.

Suntem constituiţi în Biserica pentru ca să îl urmăm pe Domnul. Raţiunea de a fi a Bisericii, a comunităţii ecleziale, a celei religioase, sau familiale este sfinţenia, nu de a face lucruri şi nici măcar de a ne simţi bine. Motivul principal pentru care suntem puşi în comunitate oricare ar fi ea este de a ne ajuta în urmarea lui Cristos. Uneori avem motivaţii false şi de aici apar problemele.

                                                                                                                                                                                                                                                                                            pr Tiba Iosif

 

 

By |2018-09-16T10:48:33+00:00decembrie 4th, 2017|Categories: Credință și spiritualitate|0 Comments

About the Author:

TIBA Iosif
Iosif Tiba Paroh S-a născut la 6 mai 1969 la Oțeleni, județul Iași. A urmat cursurile elementare și gimnaziale la București, absolvind apoi Liceul Petru Maior din București în 1988. A obținut Licența Canonică în Teologie la Institutul Sf. Toma de Aquino în 2001, a obținut Doctoratul în Teologie la Universitatea București – Institutul Teologic Sf. Tereza în 2012 A frecventat cursurile de filozofie și teologie la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași (1991-1994) și Institut d Etudes Theologiques (1995-1998) (Bruxellles, Belgia), pe care l-a absolvit în 1998. A fost hirotonit preot la 27 iunie 1999 în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif, din București, prin impunerea mâinilor IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București. Este încardinat în Arhidieceza Romano-Catolică de București – Comunitatea Emanuel. 1999 – 2000: Preot student și colaborator (Touluse — Franța) 2000 – 2001: Preot vicar la Parohia Sf. Nizier (Lyon — Franța) 2001 – 2002: Preot vicar la Parohia Sf. Anton (București) 2002 – 2005: Preot vicar la Parohia Sf. Francisc (București) 2005 – 2006: Preot vicar la Parohia Sf. Martin (Paris — Franța) 2006 – 2009: Preot vicar la Parohia Sf. Francisc (București) 2006 – 2012: Capelan Universitar 2007 – 2012: Preot Profesor la Institutul Teologic Sf. Tereza (București) 2009 – 2012: Preot vicar la Parohia Adormirea Maicii Domnului (București) 2012 – 2015: Preot paroh la Parohia Sf. Lucia (Greci — Tulcea) 2015 – 2016: Preot colaborator la Parohia Sfântul Francisc de Assisi (Militari-Crângași – București) 2015 – a.c.: Administrator parohial la Parohia Sfântul Francisc de Assisi (Militari-Crângași – București)

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.