Diminetile zilelor insorite de toamna sunt neasemuit de frumoase in preajma padurilor. “Crenelurile” culmilor iti bucura privirea si trezeste dorinta de a cunoaste cat mai bine “slavitul imparat” care este codrul. Cand pornesti insa pe drumul ce se avanta spre Muntii Zboinei ori spre varful Magura Casinului, frumusetea naturii este impestritata de (re)descoperirea unor fapte de arme din primul Razboi Mondial precum si de identificarea unui taram legendar: locul nasterii baladei “Miorita”.
In adierea brazilor ce strajuiesc soseaua in centrul satului Manastirea Casin zaresti parca aievea pe Regina Maria in haine de sora medicala (in aceasta ipostaza fiind prezenta pe aceste meleaguri). Linia frontului de la Marasesti – Marasti – Oituz – Cosna a lasat la Paraul Sarat un numar de 3000 de morti, ce isi duc somnul in Cimitirul Eroilor spre care freamata mereu brazii. Trecand de pepinierele Ocolului Silvic Manastirea Casin, zaresti “Magura si «Culmea Razboiului», locul unui fost depozit de obuze”, dupa cum marturiseste Constantin Tudose -“ghidul cunoscator” al acestor meleaguri, om cu vechi stagii in exploatarea padurilor. Trecem de locul aerodromului militar de la Scutaru, din timpul primului Razboi Mondial si intram pe locurile care au fost “teatrul operatiunilor de lupta”, foarte important in anii 1916-1917. Parcurgerea unui drum strategic prin paduri, construit in acei ani, pornit din zona satului Curita spre Varful Magurii – Oituz – Ciresoaia dar si spre Bucias – Intarcatoare – Zboina Verde este lucrul care starneste cea mai mare curiozitate in aceasta zona montana. Pe acest drum pietruit urcau agale carele de razboi spre Bucias si Intarcatoare. Prin padurile dese de conifere abia de zaresti cate un luminis, de aici intinzandu-se o suprafata de 22 000 de hectare de padure ce apartin de Ocolul Silvic Manastirea Casin, la orice pas vazandu-se stradaniile silvicultorilor prin plantari. Ca o licarire albastruie in vale se rasfira in albia unui paraias, firul Casinului, despre care Constantin Tudose mentioneaza: “Parca de mana «uriasilor» au fost date la o parte stanci foarte mari, printre care isi fac loc undele nepretuite ale Casinului, printre putinele rauri din tara unde pastravul este nativ. Prin involburari de ape, daruita cu de toate, Valea Casinului trece prin adevarate cariere de piatra iar drumul rutier se strecoara spre inima padurii, lasand in urma sa si cateva «luparii» pentru vanat (construite ca un bordei in pamant, cu o mica fereastra). La Poiana Calugara, pe vremea comunistilor un calugar avea stiubei, hranindu-se si cu ce-i daruia Dumnezeu din padure iar pe culmea Bucias este un asezamant religios al celor care tin calendarul pe vechi”.
In zarea muntilor
Zarile se deschid intre versantii ce strajuie Poiana Intarcatoarea. Padurile de fag si brad, cu copaci maiestuosi, drumul frumos si uneori infricosator au facut ca aici sa fie construita o cabana de vanatoare la care a ajuns Gheorghe Gheorghiu Dej si alti comunisti de seama din timpul sau precum si Nicolae Ceausescu, ce venea insotit de suita vanatoreasca, pentru a se bucura de acest hobby. Lasam in urma curgerea Casinului si urcam in bazinul Zboina. Serpentinele ce tin drumul pieptis fac sa poti surprinde o vasta panorama, in care se zaresc mai multe varfuri ale muntilor, unele rasfirate ca intr-un arc de cerc. Cu multe emotii aflu ca urcam chiar pe drumul strategic realizat in urma cu aproape 100 de ani de ostasi, in vremurile de restriste ale primului Razboi Mondial. El se pastreaza aproape intact in mai multe locuri si da fascinatia trecerii timpului, din vremuri de razboi in cele de pace. Emotiile devin coplesitoare cu cat in urcusul pe niste versanti abrupti intalnim un loc drept, numit “Sesul Mesei”, unde se mai pastreaza inca “Masa lui Voda” (din timpul domnitorului Moldovei, Gheorghe Stefan). Cu haru-i de a da glas unor puternice trairi, Constantin Tudose aproape ca a declamat sublim: “Strajer la masa domneasca sta un semet paltin de munte. Scaunele «mesei» sunt acum la distanta de aceasta, departate de vitregiile timpului si ale naturii iar «armurierii» domnitorului Moldovei par a fi ascunsi dupa coama versantilor”.
Suntem intr-un teritoriu al linistii si urcam spre un “picior de plai” – fiecare “deschidere” spre zarea muntilor purtand numele de plai, in tot arealul zonei. “Ghidul” acestei calatorii nu isi poate opri mirarea fata de atat de frumosul peisaj: “Totul este stralucitor, vantul susura prin cetina de brad, firisoare de gheata au cuprins drumul pietruit. Pangarim cu vorbele frumusetea acestui peisaj mirific. Este asemeni ca o simfonie. Doar expresia «gura de rai» poate sa caracterizeze ceea ce este in jur, in aceasta splendoare”. Padurea se apara de “vrajmasul modern” – automobilul si un copac doborat in mijlocul drumului face ca sa ne continuam calatoria pe jos. Intalnirea privirii cu copaci semeti aduce momentul ca sa fie rememorate lucruri “descoperite pe ulita satului”, cum ii place lui Constantin Tudose sa denumeasca vorbele aflate de la consateni. “De la batranii satului stiu ca la vreme de vara ploioasa, la umbra unui asemenea brad falnic au putut oamenii sa se adaposteasca, fara a fi razbiti de un fir de ploaie! Presarate pe tot drumul si in padure conurile de brad se odihnesc pe pamantul bogat, asteptand apa sa dea viata semintei din ele”.
„Pe-un picior de plai”
Urcam spre Plaiul Zboinei si in cale intalnim “Fantana Regelui Ferdinand” – un uluc pe care se scurge firul subtire de apa al unui izvor pornit dintr-un mic panten, la capatul caruia se afla o cruce de lemn de troita frumos mestesugita in mai multe brate si modele. Ea are inscris anul 1916 si este intrata in constinta locurilor ca “Fantana Regelui Ferdinand”, ostoind setea calatorilor ajunsi in varf de munte. La doar cateva sute de metri distanta, o priveliste devine cuceritoare iar cuvintele lui Constantin Tudose sunt asemeni celor “de pe carte”, el marturisind: “De pe «buza» Poienii Lepsei se deschide peisajul incantator de frumos al Muntilor Vrancei. Parca 100 de cutremure s-au zbuciumat si au creat sirurile acestea de munti. Mai apoi, Dumnezeu a mangaiat locurile si le-a daruit cu paduri nesfarsite cat vezi cu ochii. Sunt locurile unde s-a nascut «Miorita», cu poienile unite unde isi pazeau oile baciul moldovean, cel vrancean si baciul ungurean, din Tara Barsei. Intr-o alta splendoare, din acest incantator loc, asemeni Vrancei, se deschide si Tara Ardealului, asezata cu pamant rodnic si pierduta in departare. Prin vuietul varfurilor de brazi se aud parca talangile oilor si buciumele ciobanilor vranceni. Imi inchipui ca aud si buciumul marelui voievod Gheorghe Stefan dar si a Regelui Ferdinand, care a poposit in aceste locuri”. Capodopera absoluta a literaturii noastre populare si dovada a geniului artistic al poporului roman, din intreaga poveste a baladei “Miorita” izbucneste navalnic, vitalitatea dintotdeauna a omului din popor, dragostea oierului fata de viata, de natura si de indeletnicirea sa. Iar prin coordonatele spatio-temporale, se poate deduce ca originea acestei balade poate fi pe aceste meleaguri montane, loc unde coborarea turmelor la iernat este un lucru an de an repetat. Desi exegetii au aratat ca balada “Miorita” are la origini un fapt real sau ar fi fost doar un bocet, cert este ca aceasta este numai a noastra, “cea mai frumoasa epopee pastorala din lume” (dupa cum a notat George Calinescu).
Urcand pe drumul pe care sunt vizibile urmele de lup, de cerb si de ciute spre Zboina Verde (ce are o altitudine de 1380 metri), zaresti si muntele Zboina Neagra dar si muntele Clabuc iar in departare se afla Nemira. Din Poiana Lepsei, unde pleaca un drum si catre Bretcu (jud. Covasna), sunt 9 kilometri pana in Soveja – Vrancea (aceeasi distanta pe care o urci si de la Cabana Intarcatoarea). In aceasta imparatie a cocosilor de munte observi ca harnicul vant, ce canta prin crengile dezgolite, in frumosul peisaj autumnal, a asternut covor de frunze, spre a nu fi uitata asa usor frumusetea acestui picior de plai.
Autor: Ion Moraru
https://www.onestiexpres.ro/la-obarsia-mioritei.html
Comenteaza