Mi-a trecut întreaga viaţă prin faţa ochilor. Mai precis, mi-a trecut întreaga viaţă amoroasă prin faţa ochilor. Şi era să mor… de plictiseală. Împreună cu a mea mi-au trecut şi vieţile amoroase ale celor cu care m-am însoţit una, două, trei secunde sau decenii prin viaţă. Moment mai trist ca acela puţine am experimentat.

Nu că ar fi lipsit din aceste vieţi picanteriile sau momentele dulci ori seriozitatea, dimpotrivă. Unele erau relaţii cu proiecte comune de casă şi carieră, cu proiecte comune de tandreţuri şi Kama Sutra, de cutreierări prin lume. Şi tocmai când se rezolvau marile „nefericiri” ale vieţii (situaţia materială ori socială, un corp la care Afrodita ar lăcrima, alintarea fanteziilor emoţionale sau senzuale ori când copiii ajungeau pe picioarele lor) sarea exotică a acestor reuşite îşi pierdea gustul. Atunci apăreau cutremurele de care nici japonezii nu te pot salva, dar din care psihoterapeuţii şi avocaţii de divorţuri fac şi ei un ban cinstit. Nu se fac discriminări şi nu există limită de vârstă. E „free for all” şi nimeni nu scapă, fie că ai 25-30 de ani, fie că ai 40-50 de ani sau mai mult.

Vor fi cutremure ce vor prăbuşi totul în golul din interior iar şi iar şi iar… Încerci dezorientat să-ţi recuperezi „viaţa” completând-o cu aventuri de independenţă, cu amanţi/amante sau prin noi cununi ale carierei, ori prin alcool, droguri şi clubbing (astea în varianta fericită). Acel gol interior în care totul se prăvăleşte, nimic nu îl va putea umple pentru că acolo trebuia să fie proiectul împreună cu celălalt pentru sufletele voastre.

Contrar prostiei larg răspândite, singura constantă în timp şi spaţiu nu este proiectul trupului şi nu este nici proiectul psihicului sentimental, deşi trebuie tratate cu tandreţe şi responsabilitate. Trupul este atât de vulnerabil şi constant suspus schimbării, iar psihicul (trăirile emoţionale) este precum un carusel, la un moment dat te ia ameţeala de la el. Fără proiectul sufletului, trupul şi psiho-afectivitatea iubiţilor devin plictisitoare, relaţiile devin plictisitoare.

Sufletele pereche nu există. Sufletele pereche se construiesc când preocuparea centrală a iubirii este înnobilarea reciprocă a sufletului. M-am plictisit de moarte când mi-a trecut viaţa amoroasă prin faţa ochilor pentru că acest diagnostic final era o evidenţă ce striga în faţă conştiinţei încă din prima zi a „iubirilor”: profit şi pasiune este, suflet însă nu; dar vor fi multe sclifoseli şi surogate ca substitut!

Astfel, cuplurile şi familiile se colorau în multe nuanţe ţipătoare de cenuşiu, îşi pierdeau gustul şi menirea. Simţurile rămâneau treze însă spiritul era adormit şi iubirea precum un animal care vine de nicăieri şi merge niciunde. Şi nici măcar copiii, minunatul dar al abundenţei iubirii, nu pot fi un înlocuitor. Ba vor deveni urmaşii şi părtaşii unei iubiri private de viata spiritului uman. Când vor atinge maturitatea vor căra în interiorul inimii lor un cadavru fără să ştie de unde şi nici ce să facă cu el. Nu mă crezi pe mine, întreabă-ţi bunul-simţ şi pe C.G. Jung; nici pe la V. Frankl nu ar fi rău să treci, fii curajos!

Nu poţi face nimic din tine şi din iubirea ta dacă nu ai o viaţă a spiritului uman vioaie şi proaspătă. Adică claritatea morală faţă de tine însuţi şi faţă de cel din faţa sărutului tău. Numai de aici poate izvorî forţa necesară şi tensiunea pozitivă pentru a rămâne fidel în iubire acelui „DA!” pentru întreaga viaţă. Este tulpina pe care pot înflori toate ramurile fără să se scuture iremediabil la cutremure, iar după înflorire mai pui că aduc şi fruct. Nu e paradisul pe pământ, însă ştii clar care este ordinea valorilor iubirii şi care sunt inamicii – apare sensul.

Când ai fumat ultima ţigară gândindu-te dacă ai făcut recent ceva pentru sufletul celuilalt, pentru acea dimensiune a lui care îi generează nobleţea şi demnitatea, care îl înfrumuseţează şi care îl umanizează? Cum te poţi pune sub acelaşi acoperiş şi pe acelaşi cearșaf cu cineva când nu v-aţi întâlnit pe proiectul care ne diferenţiază de nişte simpli babuini înamoraţi? Cum te poţi căsători cu cineva când nu v-aţi întâlnit pe tărâmul care ne învaţă, ne corectează şi ne salvează de timpuri şi locuri: tărâmul clarităţii morale a spiritului uman. Cum poţi intra în intimitate cu cineva când nu există un astfel de proiect reciproc pentru suflet, acel material de lucru al eternităţii pentru care o viaţă de om e prea puţin pentru a-l iubi? It is possible, but not reasonable!

Post Views: 484