Despre îngeri, demoni şi facebook

//Despre îngeri, demoni şi facebook

Despre îngeri, demoni şi facebook

Interviu cu părintele Iosif Tiba, profesor şi capelan universitar

Autor: POLIANA MARDARI

5 decembrie 2010

Foto: Christian Silva / Jurnalul Naţional

 

 

Ascunde explicaţia

Moto: „Şi celor ce au aflat adevărul Tău/ le-ai dat în­ţe­legerea/ de a afla minunile lucrărilor Tale/ şi de a face cunoscută slava Ta/ potrivit cunoaşterii lor,/ învăţând unul de la altul” – Manuscrisele de la Marea Moartă.

Chiar şi în anii comunismului oamenii au continuat să-şi boteze copiii la biserică, să se cunune în faţa altarului, şi să facă slujbă de înmormântare. Ce anume credeţi că generat această continuitate în mijlocul ateismului ca politică de stat?

Cred că în perioada comunistă, datorită ateismului ideologic mai degrabă decât aceluia practic, acest ateism încerca să scoată din inima şi din mintea omului credinţa în Dumnezeu şi credinţa în Viaţa de Dincolo, raportul lui cu Divinitatea şi cu sacrul. Această luptă de a-i smulge din inimă a generat în om o şi mai mare dorinţă de a rămâne ataşat de aceste valori pentru că erau singurele valori care îi dădeau o oarecare pace şi linişte interioară, în contextul în care omul era persecutat, nu era tratat ca persoană umană, iar multe din valorile umane erau călcate în picioare. Şi atuncea singurul loc de refugiu pentru om gândesc că era tocmai legătura lui cu Dumnezeu. Şi chiar persoane implicate în Partidul Comunist, care aveau funcţii importante, în secret, veneau la biserică şi îşi botezau copilul, cerea preotului să vină acasă să-i binecuvânteze casa, tocmai pentru că inima omului nu poate să tacă. Cineva poate să vină dinafară să-ţi facă teoria non-existenţei lui Dumnezeu, dar inima omului spune altceva. Inima omului fiind creată de Dumnezeu, având în om acest inconştient spiritual al lui Dumnezeu, acesta iese mereu la suprafaţă. Şi nici o forţă, nimeni nu poate să astupe, să îngroape aceasta aspiraţie către Dumnezeu. Şi eu cred că, in ciuda materialismului ideologic, totuşi această prezenţă a lui Dumnezeu era mereu vie în sufletul omului.

Comunismul a eşuat în final. Vi se pare acest eşec o demonstraţie necesară ca să înţelegem că e aberantă egalizarea indivizilor în afara unei coordonate spirituale?

Cum spunea adesea şi Papa Ioan Paul al II-lea, marxismul este în mod intrinsec destinat să ajungă la autoeliminare pentru că el conţine deja în el însuşi germenii acestui nonsens. De aceea eu cred că comunismul era oricum destinat să cadă, mai devereme sau mai târziu, pentru că el nu ţinea cont de natura profundă a fiinţei umane şi de aspiraţiile omului. Ori aspiraţiile omului niciodată nu pot fi înăbuşite. Mai devreme sau mai târziu ele ies la suprafaţă. Acest lucru nu înseamnă că capitalismul a ieşit câştigător, că este mai bun sau mai pozitiv prin comparaţie cu comunismul. Iar Papa Ioan Paul al II-lea, în desele lui călătorii prin lumea întreagă, a atras atenţia că şi capitalismul conţine erori şi limite. Iar dacă ateismul ideologic al comunismului îi conducea pe oameni să se refugieze oarecum în sacru şi în Dumnezeu, ateismul practic care există în societatea capitalistă provoacă se pare mai multe ravagii în inima omului decât ateismul comunist.

Prin ateismul practic omul este atât de mult ancorat în bunăstarea materială, încât el nu mai simte nevoia de Dumnezeu. Nu mai are nici o importanţă pentru el dacă Dumnezeu există sau nu, pentru că el îşi fundamentează viaţa pe bogaţia materială, pe confort, pe securitatea pe care i-o oferă societatea şi pe toate iluziile pe care societatea capitalistă le construieşte. Astfel încât omul este atrofiat din punct de vedere spiritual şi ajunge la o stare de indiferenţă şi de nepăsare faţă de Dumnezeu. Nu mai este pentru el o problemă faptul că Dumnezeu există sau nu. În timp ce în perioada ateismului ideologic omul îşi punea problema existenţei lui Dumnezeu, în capitalismul nostru actual omul nici măcar nu-şi mai pune această problemă.

Cunoaşterea umană a devenit din ce în ce mai amplă. Un om obişnuit ştie, în medie, mai multe lucruri decât în urmă cu 100 de ani. Suntem şi mai înţelepţi?

Nu sunt sigur. Putem spune că există o cunoaştere din ce în ce mai specializată. Oamenii sunt foarte specializaţi într-un domeniu, dar eu cred că omul a pierdut această viziune globală, această formare integrală asupra persoanei umane. Dacă înainte Universitatea era un loc unde omul căpăta o formare globală asupra vieţii umane, iar persoana umană era dezvoltată în toate capacităţile sale, astăzi asistăm la specializări în care formarea este redusă doar la informare. Este doar o cunoaştere intelectuală asupra unui domeniu foarte precis, dar multe alte domenii ce ţin de persoana umană rămân în umbră. Omul cunoaşte foarte puţin despre el însuşi, iar cunoaşterea pe care o primeşte se referă mai puţin la legătura dintre ştiinţe. Omul nu mai are această perspectivă globală asupra realului.

Astfel încât pentru mulţi Realul se reduce la ceea ce ei simt. Pentru unii Realul se reduce la matematică, pentru alţii Realul se reduce doar la problematica economică. Omul este limitat în cunoaştere, în ciuda dezvoltării tehnice şi informaţionale. În ciuda faptului că avem azi Internet şi putem să ne informăm, cred totuşi că omul se cunoaşte mai puţin pe el însuşi. Chiar putem spune că asistăm la o înstrăinare a omului faţă de el însuşi. Că există o ignoranţă teribilă în ceea ce priveşte răspunsul la întrebarea “cine sunt eu cu adevărat?”. Cunoaştem foarte multe despre alte lucruri, dar cunoaştem foarte puţine despre noi înşine. Omul de rând nu ştie de exemplu cum funcţionează persoana umană, nu cunoaşte legile interne care îl ajută să crească şi să se maturizeze. Şi din această ignoranţă derivă foarte multe rele care îl fac pe om să sufere.

Ce este, de fapt, înţelepciunea?  

Înţelepciunea o putem defini fie spunând că este o artă de a trăi în mod echilibrat şi armonios, dar aceasta este o definiţie pur umană. Dar, dacă mergem în Biblie şi ne inserăm în Cuvântul lui Dumnezeu, se spune că înţelepciunea înseamnă a privi lucrurile cu ochii lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu fiind Realitatea însăşi, fiind Creatorul, el are cea mai bună  cunoaştere asupra felului cum funcţionează Realitatea. De aceea pentru a dobândi înţelepciunea înseamnă a intra în dimensiunea lui Dumnezeu şi a privi lucrurile cu ochii şi cu Lumina lui Dumnezeu.

Atunci cum putem deveni mai înţelepţi?

Cred că putem deveni mai înţelepţi în primul rând punându-ne întrebări cu adevărat importante asupra vieţii noastre: cine suntem, de unde venim, încotro mergem, ce este cu mine, ce vreau de fapt în această viaţă, ce aştept? Pornind de la aceste întrebări, omul ajunge să se întâlnească cu sacrul, cu transcendentalul. Şi dacă face un efort autentic de căutare, poate să ajungă să-L descopere pe Dumnezeu. În acelaşi timp, prin rugăciune, poate să-I ceară lui Dumnezeu harul să vină şi să i se reveleze. Astfel încât Dumnezeu poate acţiona asupra fiinţei umane, şi în felul acesta aş putea spune că înţelepciunea este un dar pe care îl primim din partea lui Dumnezeu.

Am putea conchide că oamenii suferă ca o consecinţă a ignoranţei şi a deciziilor eronate pe care le iau?

Cred că oamenii suferă din cauza unei foarte mari ignoranţe în ceea ce priveşte esenţa omului şi sensul existenţei lui. Omul obişnuit, omul de pe stradă e foarte puţin educat în ceea ce priveşte realitatea umană. Cu certitudine cauza suferinţei şi a multor rele din lume este ignoranţa, ignoranţa în ceea ce priveşte chipul lui Dumnezeu, pentru că foarte mulţi oameni au idei false despre Dumnezeu. Mulţi dintre noi avem despre Dumnezeu o imagine idolatrică. Ne dorim ca Dumnezeu să se poarte cum vrem noi, în conformitate cu aspiraţiile noastre. Unii îl văd pe Dumnezeu ca pe un dur, care stă şi ne urmăreşte ca să ne pedepsească la fiecare colţ de stradă. Este o imagine falsă. Dumnezeu al Revelaţiei este un Dumnezeu al iubirii, un Dumnezeu care este Tatăl. Dumnezeu ni se revelează plenar în Isus Hristos. Prin persoana lui Isus, cuvintele, moartea şi Învierea lui, Dumnezeu ne spune cu adevărat cine este el. Şi eu cred că omul va trebui să se lase mereu purificat de imaginea lui despre Dumnezeu pentru a putea cu adevărat să descopere cine este el. Şi când omul îl va descoperi pe Dumnezeu cu adevărat, atunci îşi va găsi răspunsurile la adevăratele probleme ale vieţii, şi va ieşi din ignoranţă.

Cred că cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu devine mai om, şi cu cât se depărtează de Dumnezeu devine mai puţin om. De altfel persoana lui Isus este semnul vizibil şi palpabil prin care Dumnezeu ne arată că doreşte să devenim oameni plenari. De aceea societatea în ansamblul ei ar trebui să promoveze şi acele valori care sunt lăsate în umbra. De exemplu, prezenţa Bisericii în societatea civilă este foarte limitată. Mesajul Bisericii, experienţa şi toată bogăţia spirituală pe care ea a acumulat-o de milenii este lăsată în penumbră. În schimb, atâtea alte valori superficiale care se nasc din nevoia de concurenţă, de a plăcea, din lucruri exterioare, sunt puse în faţă tot timpul. Astfel încât omul nu este încurajat pentru o cunoaştere profundă asupra realităţii, asupra valorilor vieţii. Şi din această cauză ignoranţa cauzează foarte multă suferinţă în om.

Mitul “îngerului păzitor” ne aduce un strop de speranţă că putem ieşi cu bine dintr-o situaţie potrivinică. Dar cum să interacţionăm în acest plan? Să aşteptăm un semn?

Cred că Dumnezeu ne dăruieşte semne tot timpul. Primul semn este faptul că “eu exist”. Este un semn că Dumnezeu mă iubeşte şi m-a chemat la viaţă. Un alt semn este iubirea părinţilor. Un alt semn, un semn prin excelenţă, este Isus Hristos. Faptul că Dumnezeu s-a întrupat şi s-a făcut om este semnul cel mai palpabil şi cel mai puternic prin care Dumnezeu vine şi interacţionează cu noi. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al teoriei, un Dumnezeu care stă în Ceruri, sus. Ci este un Dumnezeu care a venit şi s-a inserat în istoria umană, astfel încât în persoana lui Isus, Dumnezeu merge cu omul. Şi contemplându-l pe Isus Hristos, de la Naştere până la Înviere, putem vedea cum Dumnezeu a ales să experimenteze tot ce trăieşte şi omul pe acest pământ, în afară de păcat.

În Isus, Dumnezeu a experimentat suferinţa, boala, oboseala, neînţelegerea, persecuţia şi, în final, a experimentat moartea. În persoana lui Isus observăm cum Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră şi sanctifică toate etapele vieţii umane, de la naştere şi până în moarte. Iar moartea, care este ceva cutremurător pentru om, prin Isus devine o trecere către partea cerească, către Casa Părintească, unde se afla Dumnezeu-Tatăl. Dar totul poate fi înţeles numai prin optica credinţei. Credinţa este şi ea un dar de la Dumnezeu şi de aceea trebuie cerut acest dar. Credinţa nu este ceva la care să aderi orbeşte şi nu este împotriva raţiunii. Credinţa este raţională, dar în acelaşi timp este şi supraraţională.

By |2018-09-08T16:12:01+00:00decembrie 4th, 2017|Categories: Credință și spiritualitate|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.