Esti impreuna cu iubitul tau de atatia ani, stii ca il iubesti si totusi cand vine marea intrebare: “Vrei sa te casatoresti cu mine?” ramai paralizata si nu ai un raspuns. Poate ca el nu si-a ales momentul oportun pentru a pune aceasta intrebare, dar totusi te asteptai, stiai ca va veni si acest moment, poate ca in secret visai la el… si totusi nu poti sa raspunzi. Iti suna cunoscut?

Multe femei asteapta cu emotie momentul in care barbatul mult iubit isi va face in sfarsit curaj si le va cere in casatorie. Unele au deja raspunsul pregatit: Da, accept! Altele au inca indoieli si nu sunt pregatite pentru a oferi acest raspuns, desi poate si ele au visat si au sperat. Dar in acel moment ceva se intampla, apare un blocaj. Ce anume determina acest blocaj?

Casatoria este una dintre deciziile cele mai importante pe care le avem de facut in viata. Si desi ne spunem ca ar trebui sa fie o decizie usoara, este firesc sa nu fie asa, daca te regasesti nu-ti fie teama, nu esti singura. Ca orice decizie cu semnificatie majora asupra destinului nostru, si aceasta este supusa analizei si indoielii: Oare el este barbatul potrivit? Ne simtim foarte bine acum, dar maine ce se va intampla? Nu cumva casatoria va schimba radical relatia noastra? Daca peste cativa ani imi voi da seama ca am facut o greseala, pentru ca de fapt nu a fost dragoste, ci doar o pasiune nebuna?

Exista cateva intrebari la care intr-adevar trebuie sa te gandesti serios inainte de a face acest pas important.

Varsta conteaza

Desi ritmul maturizarii este diferit de la persoana la persoana, fiind conditionat de diversi factori, studiile sociologice au demonstra totusi ca persoanele care se casatoresc la varste foarte mici, de cele mai multe ori nu sunt pregatite pentru a-si asuma rolurile maritale. Rata divorturilor pentru cuplurile formate din parteneri cu varste pana in 20 de ani este foarte ridicata, de peste 80%.

Nu se poate stabili o varsta exacta la care sa putem afirma fara dubii ca suntem pregatite pentru casatorie. Varstei i se adauga un complex de factori: de personalitate, educationali, sociali. Felul in care vom face fata casatoriei este influentat de nivelul propriu de maturitate, capacitatea de a fii pe propriile picioare, de a-ti castiga singur banii pentru necesitatile zilnice si de a-i organiza eficient, de educatia pe care am primit-o in general si relationat cu acest moment, de asteptari proprii si multi alti factori psiho-sociali sau individuali.

Totusi, din punct de vedere statistic, s-a demonstrat ca o casnicie are mult mai multe sanse de supravietuire daca decizia de casatorie survine dupa ce ambii parteneri au depasit pragul adolescentei. Unele studii au relevat faptul ca cele mai stabile cupluri casatorite sunt acelea in care ambii parteneri au depasit varsta de 28 de ani, cand se afla in stadiul tanarului adult.

Alte studii au demonstrat ca rata divorturilor pentru cuplurile care se casatoresc la varste cuprinse intre 20 si 22 de ani este dubla fata de rata divorturilor in cazul cuplurilor in care partenerii au intre 24 si 25 de ani.

Cunoasterea de sine

Nicio persoana nu poate sa afirme ca este dezvoltata complet pana nu dezvolta sentimentul cunoasterii de sine si identitatea personala. In stadiul adolescentei, care se incheie la varsta de 20 de ani, apare criza de identitate, caracterizata prin intrebarea: “Cine sunt eu?”. In general fetele amana dezvoltarea identitatii pana in momentul in care intalnesc un partener stabil, care le influenteaza si determina intr-o anumita masura statutul lor.

Criza de identitate reprezinta conflictul cel mai puternic pe care individul trebuie sa il depaseasca in intreaga lui existenta. Un argument in plus pentru casatoriile intre persoane care depasesc varsta de 20 de ani, cand in mod normal se va incheia si confuzia in legatura cu Sinele. Asta nu inseamna ca anumite intrebari nu mai persista, acest aspect este puternic individualizat, formarea identitatii putandu-se prelungi si pana la 25 de ani.

Concluzia este ca nu putem sa ne alegem un partener si sa fim sigure ca am luat decizia corecta, atata timp cat nu ne cunoastem pe noi insene intr-un mod cat mai exact si detaliat. Procesul maturizarii se poate considera a fi complet in momentul in care am reusit sa ne separam emotional de parinti si sa nu mai depindem atat de puternic de parerile sau deciziile acestora. Maturizarea echivaleaza cu descoperirea unicitatii proprii si identificarea scopurilor si nevoilor personale.In general, persoanele care nu depasesc 20 de ani nu pot sa afirme ca au invatat sa fie independente pe toate planurile deoarece le lipseste experienta de viata.

Cand procesul formarii identitatii s-a incheiat, cand poti sa afirmi cu adevarat ca te cunosti si ai raspuns la intrebarile legate de propria persoana, atunci vei putea sa fii sigura ca vei lua decizia corecta in ceea ce priveste casatoria si ca aceasta decizie se va dovedi a fi fost cu adevarat corecta si dupa 25 de ani de casnicie.

Identitatea de cuplu

Dupa ce ai gasit raspunsurile legate de propria persoana, iti va fi mult mai usor sa raspunzi la intrebarile pe care ti le pui in legatura cu partenerul tau sau cu relatia pe care o ai cu acesta.

Asa cum am specificat deja, este necesar sa obtineti identitatea personala, independenta de parintii fiecaruia dintre voi, pentru ca abia apoi sa se poata dezvolta si identitatea de cuplu. Acest lucru nu inseamna ca nu puteti sa cereti sprijinul parintilor uneori, dar in general este bine sa va rezolvati singuri problemele si sa nu-i implicati pe parinti in problemele care apar in cuplul vostru. Daca reusiti sa faceti acest lucru, inseamna ca sunteti pe calea cea buna.

Rezolvarea eficienta a conflictelor este un alt aspect al identitatii de cuplu. Pentru a reusi acest lucru, trebuie sa comunicati eficient, sa invatati sa ascultati si mai ales sa incercati sa nu anticipati intentiile partenerului sau sa-i rastalmaciti vorbele. Daca se intampla foarte des sa intampinati astfel de obstacole, este foarte probabil sa nu fiti inca pregatiti pentru a duce relatia la un alt nivel.

Asteptarile personale reprezinta un alt aspect major de care trebuie sa se tina cont inainte de a face pregatirile pentru nunta. Trebuie sa discutati si sa fiti siguri ca asteptarile voastre coincid, un conflict la un astfel de nivel va duce cu siguranta la instrainare.

Problemele majore pe care le implica o casatorie trebuie sa fie tratate in acelasi fel. Fiti siguri ca va doriti amandoi copii, ca sunteti compatibili din punctul de vedere al stilului de viata, ca familiile si prietenii vostri sunt pe placul amandurora. Elementul cheie este reciprocitatea.