Scurt istoric

Cristos Rege, este titlul lui Isus Cristos bazat pe mai multe pasaje din Scriptură. Solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului este celebrată în ultima duminică a anului liturgic, înainte de un nou an care începe cu prima duminică de Advent. Inițial, calendarul liturgic a avut această sărbătoare în ultima duminică a lunii octombrie înainte de Ziua Tuturor Sfinților, unde este încă celebrată în forma extraordinară a Ritului Roman. Solemnitatea lui Cristos Rege este o invitaţie la a vedea în Isus centrul vieţii noastre şi Stăpânul întregului univers, al timpului şi al istoriei. Domnia suverană a lui Cristos a fost afirmată și în enciclica Quas Primas de Papa Pius al XI-lea, publicat în 1925.

Originea acestei sărbători este relativ recentă. A fost instituită de Pius al XI-lea în 1925 cu ocazia celebrărilor Anului Sfânt. Precizăm însă că Biserica nu a trebuit să aştepte această dată pentru a recunoaşte prin liturgia ei, domnia suverană a lui Cristos. Epifania Domnului, Paştele Învierii şi Înălţarea lui Isus la cer sunt deja sărbători ale lui Cristos Rege. Papa Pius al XI-lea a stabilit această sărbătoare pentru o raţiune de pedagogie spirituală. În faţa înaintării ateismului şi secularizării galopante, Păstorul universal al Bisericii a voit să afirme solemn autoritatea suverană a lui Cristos asupra întregii umanităţii şi instituţiilor sale sociale. Fixată iniţial într-o duminică din octombrie, a fost reaşezată în urma reformei liturgice, la încheierea anului bisericesc, cu o schimbare de perspectivă în privinţa conţinutului, vizibilă şi în titlul sărbătorii. De la simpla denumire Cristos Rege, s-a trecut la evidenţierea dimensiunii universale şi escatologice: Domnul nostru Isus Cristos, Regele Universului. Este vorba de o solemnitate care încununează şi încheie anul liturgic  celebrându-l pe Isus începutul şi sfârşitul, stăpân şi suveran al vieţii şi al istoriei.

Cristos este un rege șocant

În capitolul 7 din cartea lui Daniel este reprezentată printr-o alegorie, viziunea despre istoria umană care se încheie  cu venirea împărăției escatologice a lui Dumnezeu. Avem aici o prezentare a întregii istorii a omenirii și până la sfârșitul istoriei apar și dispar tot felul de împărății una mai rea și mai ticăloasă decât cealaltă. În timpul acestor împărății Dumnezeu însuși își ridică propria sa împărăție. Trebuie să observăm că împărăția lui Dumnezeu nu vine la sfârșit ci împărăția lui Dumnezeu se formează și se construiește în timpul acestor împărății pământești. Cu alte cuvinte împărăția lui Dumnezeu este ceva invizibil. Noi vedem împărățiile pământești dar nu vedem că în timpul acestor împărății Dumnezeu își clădește propria împărăție, pentru că împărăția lui Dumnezeu este de altă natură. Această împărăție a lui Dumnezeu este de natură spirituală și Cristos care preia deseori limbajul profetului Daniel o spune când afirmă că Împărăția Sa nu este din lumea aceasta (In 18,36). Și Isus continuă spunând că dacă împărăția sa ar fi fost din lumea aceasta slujitorii săi s-ar fi luptat ca să nu fie dat pe mâna iudeilor (In 18, 36). Isus Cristos care era deja arestat spune într-un fel că oștile sale nu se luptă pentru El, pentru că într-un fel împărăția Sa este o împărăție ciudată pentru oameni și Isus pare un rege ciudat, pentru care nu se bate și nu se luptă nimeni, pentru care nimeni nu pornește un război.

Tot în cartea lui Daniel capitolul 7 există o scenă de o mare importanță. Este vorba despre o ceremonie în ceruri. Pe tron se așează un Bătrân iar cel îmbătrînit de zile este Dumnezeu, care este mai bătrân decât secolele, un mod de exprimare veșniciei sale. Pe norii cerului a venit înaintea Bătrânului o ființă care semăna cu un Fiu al omului și acestui Fiu al omului i-a fost dată împărăția cu toată gloria și domnia. Această împărăție se întinde peste toate națiunile și peste toate limbile pământului. Dar această împărăție nu-i este dată numai Fiului omului ci  și sfinților celui Preaînalt. Sfinții celui Preaînalt vor primi împărăția și vor stăpîni împărăția toată veșnicia. Totul pare frumos și măreț până acum.

Dar lui Daniel i se mai  arată și lucruri care i-au făcut pe toți să tremure de groază. La ce anume se referă profetul Daniel ? El spune că a văzut cornul uneia dintre fiare care a făcut război sfinților și i-a biruit. Cu alte cuvinte în cursul istoriei tot timpul, sfinții sunt biruiți, sunt zdrobiți și măcelăriți (Dan 11). În Daniel capitolul 12, sfârșitul va veni numai când sfinții lui Dumnezeu vor fi zdrobiți de tot și când puterea lor va fi anihilată (Dan 12, 7). Dar ce fel de împărăție este aceasta ? Și ceea ce este mai șocant este faptul că nu numai sfinții sunt zdrobiți ci și împăratul acestei împărății va fi zdrobit. Împăratul va veni într-un mod în care nimeni nu se așteaptă și acest împărat va fi persecutat, batjocorît, biciuit și răstignit. Deci despre ce fel de împărat, ce fel de împărăție și ce fel de cetățeni ai împărăției este vorba ? Noul Testament va aduce un răspuns mai complet la aceste întrebări.

Isus pe tot parcursul său pământesc a avut o singură preocupare: împărăția lui Dumnezeu.  Evanghelia spune că Isus străbătea toată Galilea învățând poporul în sinagogi, predicând evanghelia împărăției și vindecând orice boală și orice suferință (Mt 4,23), sau că Isus străbătea toate cetățile și satele învățând în sinagogile lor și predicând evanghelia împărăției (Mt 9,35). În evanghelia lui Marcu se spune că Isus a venit în Galilea și predica împărăția lui Dumnezeu spunând: S-a împlinit timpul și împărăția lui Dumnezeu este aproape, ! Convertiți-vă și credeți în evanghelie (Mc 1,14-15). Evanghelie înseamnă veste bună iar vestea bună pe care o aduce Isus este că a venit împărăția lui Dumnezeu până la noi. Cristos ne invită să tresăltăm de bucurie pentru că împărăția lui Dumnezeu este acum și aici între noi. Toată viața lui Isus a fost marcată de o singură preocupare : Împărăția lui Dumnezeu. După ce Isus a murit și a înviat, Luca ne spune că după învierea sa li s-a arătat apostolilor și ucenicilor timp de patruzeci de zile și discuta cu ei lucrurile privitoare la împărăția lui Dumnezeu (Fap 1,3). Obiectivul central al activității lui Isus pe pământ a fost împărăția lui Dumnezeu și tot timpul i-a învățat pe oameni despre împărăția lui Dumnzeu.

Ce spune Isus  despre această împărăție ? El spune că atunci când va veni Fiul omului în gloria lui cu toți îngerii se va așeza pe tron și va despărții pe oameni așa cum desparte păstorul oile de capre. Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: veniți binecuvântații Tatălui și moșteniți împărăția (Mt 25,31-46). Deci Fiul omului este regele și Cristos apelează la imaginea Fiului omului din cartea lui Daniel spunînd că până la venirea sfârșitului vor fi războaie, foamete, cutremure dar discipolii săi nu trebuie să se înspăimânte căci toate acestea trebuie să se întâmple. Fii împărăției vor fi chinuiți și urâți de toate națiunile pentru numele lui Isus dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit (Mt 24,3-14). Desigur Isus spune că va veni într-o zi la sfârșitul timpului și va spune sfinților săi,  veniți binecuvântații Tatălui meu căci a venit vremea să moșteniți împărăția. Dar până atunci iată ce-i așteaptă pe fii împărăției lui Dumnezeu: ură, violență, durere, persecuție, zdrobire și moarte. Cristos face apel la imaginea din cartea lui Daniel și o accentuează dramatic arătând că așa va fi pănă la sfârșit.

Conform evangheliei lui Cristos Isus i s-a dat împărăția, pe El, Dumnezeu l-a făcut împărat. Evanghelia îl prezintă pe Isus ca pe împăratul divin care a venit în lumea aceasta. În evanghelia lui Luca, îngerul Gabriel la buna vestire spune Mariei că Isus va ocupa tronul lui David, că va domni și că împărăția lui nu va avea sfârșit (Lc 1,28-35). Deci înainte de a se naște Isus este prezentat ca rege. După ce se naște Isus, vin magii și întreabă unde este regele de curând născut al iudeilor (Mt 2,1-12). Isus se prezintă pe sine în diferitele parabole ca fiind regele sau împăratul. La judecată în fața lui Caiafa Isus răspunzând la întrebarea dacă este el Mesia răspunde și face referință la pasajul din cartea lui Daniel despre Fiului omului și precizează că de acum încolo va fi văzut șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii cerului (Mt 26,62-65). Nu este vorba de venirea pe norii cerului când va veni din nou ci Isus spune, de acum încolo, ceea ce înseamnă că venirea pe norii cerului este momentul în care Domnul Isus se întoarce înapoi în slavă la Tatăl, când Dumnezeu Tatăl îl instalează ca împărat peste tot cosmosul. Este ca și cum Isus ar spune că de acum încolo va fi văzut ca împărat peste tot universul. Marii preoți au înțeles mesajul și de aceea și-au sfâșiat hainele și l-au condamnat la moarte pentru blasfemie.

În fața lui Pilat Isus este întrebat dacă este rege. Cristos răspunde că împărăția sa nu este din lumea aceasta. Deci Isus este rege și confirmă când spune că de aceasta m-am născut ca să dau mărturie despre adevăr (In18,36-38). În aparență cuvintele nu au legătură între ele: Isus este împărat și a venit să dea mărturie despre adevăr. Ce legătură este între împărat și mărturia despre adevăr ? Care adevăr ? Este ca și cum Cristos ar spune că a venit în lumea aceasta ca să mărturisescă despre adevăr, adevărul că el este regele și adevărul că el este adevărul. Sunt deci două adevăruri: el este regele și el este adevărul. Prima și esențiala misiune a lui Isus este de a se prezenta ca împăratul universului. Și Cristos adaugă că oricine este născut din adevăr ascultă de glasul său. Oricine îl primește ca împărat este născut din adevăr și deci este născut din Dumnezeu. Deci dacă ești născut din adevăr, născut din Dumnezeu și te uiți la regele Isus atunci ceva din tine îți spune : acesta este adevărul. Trebuie să verifici mereu dacă ceva din tine răspunde, vibrează la adevărul lui Cristos. Dacă nimic din tine nu vibrează la adevărul lui Cristos care este împăratul, atunci trebuie să-ți pui întrebări serioase și ar trebui să-ți fie frică. După înviere Isus le spune ucenicilor că toată puterea, adică toată autoritatea împărătească din cer și pe pământ i-a fost dăruită, adică și-a luat în primire poziția de împărat al universului (Mt 28,16-20).

Sfântul Paul în scrisoarea către Filipeni după ce spune cum s-a umilit Cristos devenind sclav și s-a făcut ascultător până la moarte, exclamă spunând că de aceea și Dumnezeu l-a înălțat nespus de mult și i-a dat numele suprem, adică funcția supremă în cosmos ca toată lumea să i se închine și toți să spună că Isus Cristos este Domnul, Împăratul (Fil 2, 5-11). Provocarea pentru noi este aceasta: îl recunoaștem noi pe Isus ca împărat căci circuitul este încheiat iar împăratul Isus este întronat acolo sus în ceruri.

Paul într-un alt pasaj din prima scrisoare către Corinteni spune că domnul Cristos trebuie să domnească până când va pune pe toți dușmanii sub picioarele lui iar ultimul dușman care va fi nimicit este moartea iar la sfârșit va da împărăția Tatălui ca să fie totul în toți (1Cor 15, 24-28). Ce înseamnă că domnul Cristos dăruiește împărăția lui Dumnezeu Tatăl. Sunt texte în Noul Testament care arată că împărăția lui Isus este veșnică, că Dumnezeu Tatăl și cu Fiul domnesc împreună veșnic și fără sfârșit.  Dar ce înseamnă că  Fiul va da împărăția Tatălui ? Este important de înțeles acest lucru, acest act al Fiului. Tatăl dăruiește Fiului împărăția, și domnul Isus ne explică că tot ce îi dă lui Tatăl El dăruiește totul înapoi Tatălui. Dacă Tatăl îi dăruiește Fiului totul atunci și Fiul dăruiește totul înapoi Tatălui. Dacă Tatăl dăruiește Fiului împărăția, atunci Fiul dăruiește Tatălui înapoi împărăția. Cu alte cuvinte Cristos spune că domnește sub autoritatea Tatălui și nu face nimic altceva decât ceea ce îi dăruiește Tatăl să facă. Cristos îl ascultă pe Tatăl, în fiecare zi și în fiecare clipă iar Cristos dăruiește împărăția Tatălui. El, Fiul face în felul acesta ceea ce regăsim în apocalipsă unde cei 24 de bătrâni de pe tronuri alături de Isus, vin în fața tronului împăratului veșnic și își iau coroanele semnul autorității regale și pun aceste coroane în fața Tatălui și înaintea Mielului spunând prin acesta că ei sunt împărați dar autoritatea de împărați o pun mereu la picioarele Împăratului veșnic (Ap 4,9-5,14). Cu alte cuvine cei 24 de bătrâni își exercită autoritatea sub autoritatea divină. Insuși Fiul lui Dumnezeu face lucrul acesta căci tot timpul se află sub autoritatea Tatălui cu toate că este egal cu Tatăl, de aceeași natură, de aceeași esență cu Tatăl. În mod normal, în mod firesc, în mod structural și esențial Fiul este supus Tatălui. Nu încredințezi autoritate decât celui care știe să se supună autorității.

În apocalipsă vedem cum împărăția Tatălui și a Mielului este veșnică, ei vor domni veșnic și nu va fi un timp în care domnul Cristos nu va domni, dar Fiul în permanență îi dă împărăția Tatălui, în permanență spune că tot ceea ce  face o face sub autoritatea Tatălui său. Dacă vrem să înțelegem cu adevărat împărăția și regalitatea lui Cristos trebuie să înțelegem frumusețea supunerii lui Dumnezeu, frumusețea aceasta a Fiului care face ceea ce vede la Tatăl, pentru că Fiul în toate îl ascultă pe Tatăl. Dacă vrem să înțelegem esența împărăției lui Dumnezeu trebuie să ne îndrăgostim de frumusețea supunerii și a umilinței lui Dumnezeu, de frumusețea smereniei și a ascultării care se află în Dumnezeu.

Blândețea și maiestatea sunt esențiale regalității lui Cristos. Isus este împăratul servitor. Isus este împăratul care a venit în lume ca servitor. Și cine este acest împărat servitor ? Este creatorul universului după cum vedem și în prologul lui Ioan (In1,1-18). De ce lumea nu l-a cunoscut pe Cristos ? Cum să recunoști pe un împărat care se naște într-un grajd și este culcat într-o iesle. Acesta este împărat ? Isus este atât de sărac încât spune că este mai sărac decât o vulpe căci vulpea are unde să-și plece capul dar Fiul omului nu are unde să-și plece capul, mai sărac decât o pasăre căci ea are un cuib dar Fiul Omului nu are. Cum să-l recunoști pe omul acesta ca împărat. Domnul Isus însuși ne spune în felul acesta că aceasta este taina împărăției.

Care este taina împărăției ? Isus spune apostolilor: vouă v-a fost dat să cunoașteți taina împărăției lui Dumnezeu. Această taină constă în faptul că împăratul nu a venit cu pompă, cu aroganță și violență ci dimpotrivă iată că împăratul vine la tine blând și smerit călare pe un măgar, simbol al smereniei și al păcii (In 12,12-16). Un împărat care vine smerit și umil, cum poate fi recunoscut ca un împărat, cine recunoaște un asemenea împărat. Iar Isus spune ucenicilor că lor le-a fost dat de Dumnezeu să recunoască în smerenia aceasta măreția împăratului. Dacă ni s-ar deschide ochii minții, ochii spirituali să vedem dintr-o dată superba frumusețe a acestui împărat, să o vedem în faptul că el vine blând, smerit și cu pace, că el vine să spele picioarele ucenicilor săi, că el vine ca servitor și îi servește la masă și apoi se lasă batjocorât, scuipat, torturat, răstignit atunci am dori să facem și noi parte din această împărăție. Dar cine poate accepta ideea unui astfel de împarat.

Când Paul vorbește despre cruce spune că pentru evrei crucea este un scandal iar pentru greci este nebunie (1Cor1,23). Aceasta este reacția lumii căci pentru ea este scandalos să te pretinzi împărat când te comporți așa  cum a facut Isus. Este o nebunie spun grecii dar acest împărat spune sfântul Paul, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu (1Cor1,24). Este nevoie de puterea iubirii divine ca să te lași batjocorât, biciuit, scuipat, crucificat, să te lași disprețuit și să te jertfești pentru toți. Ce putere formidabilă îți trebuie să ai ca să fii pălmuit și să întorci și celălalt obraz, să fii întins pe cruce și să ți se spună să te dai jos de pe cruce dacă ești Fiul lui Dumnezeu (Mt 27,39-43). Isus putea să se dea jos și să-i facă praf dar puterea lui a stat în faptul că a rămas pe cruce. Nu cuiele l-au ținut pe cruce ci nemaipomenita mărime a puterii lui Dumnezeu care i-a dat puterea și capacitatea de jertfire de sine. Cristos rezolvă problema răului din lume fără să recurgă la armele răului.

Armele lui Dumnezeu și ale diavolului arată și exprimă natura lor. Diavolul are mereu aceste trei arme : el vine cu minciună, ură și violență. Mereu când deschide gura el minte, totul în el este numai ură, și totul în el este violență, distrugere, nimicire. Natura lui Dumnezeu este exact opusul diavolului. Natura lui Dumnezeu este adevărul, dragostea și jertfa de sine. Dacă Dumnezeu ar folosi violența atunci ar lua ceva din natura diavolului.

Întrebarea se pune cum să cucerești răul din lume fără să folosești armele răului. Asta era problema lui Dumnezeu: să biruiască răul din lume fără să foloseaască armele răului care sunt minciuna, ura și violența. Și Dumnezeu Tatăl îi cere Fiului să meargă să abordeze răul din lume cu armele lui Dumnezeu care sunt adevărul, dragostea și jertfa de sine. Împăratul acesta Isus, care vine aici pe pământ are esența dumnezeirii: adevărul, dragostea și jertfa de sine. Și în toata istoria sa omenirea dacă vrea să-l urmeze pe Cristos Isus nu trebuie să folosească minciuna, ura și violența pentru că ele fac parte din natura și armele diavolului. Dacă omul decide să aparțină regelui Isus atunci  mereu trebuie să vină numai cu adevărul, dragostea și cu jertfirea de sine. Dumnezeu și diavolul vin la noi fiecare cu natura și cu armele lui. Și dacă acceptăm minciuna, violența și ura înseamnă că acceptăm natura diavolului. Este confruntarea și lupta zilnică a celor doi pentru mintea și inima noastraă Pe care dintre cei doi îl ascult ?

Pe diavol Isus îl numește stăpânitorul lumii acesteia dar este un stăpânitor pe nedrept pentru că a obținut stăpânirea prin uzurpare, prin înșelăciune, prin minciună. Diavolul promite libertate, belșug, plăceri și el devine stăpânul tău prin înșelăciune, prin minciună. Domnul Isus spune  că toate lucrurile i-au fost date de Tatăl său și el nu te forțează. În schimb diavolul forțează ușa, te acaparează, este ca o ciupercă care vrea să se infiltreze în tine și să te destrame. Cristos vine cu adevărul, cu dragostea și se întinde pe cruce și spune că așa este el, așa este chipul lui Dumnezeu. De care îți place ? Diavolul se forțează în tine, este un intrus. Domnul Isus în schimb bate politicos la ușă și zice cu toată iubirea: dacă auzi și-mi deschizi voi veni la tine. Diavolul se furișează acolo la tine și te infectează și te omoară. Domnul Isus este acolo la ușa inimii tale și spune că El este învierea și viața și a venit ca oile sale să aibă viață și să o aibă din belșug. Dar Isus nu te forțează, el bate la ușă și stă răbdător și așteaptă iar dacă îi întorci spatele este libertatea ta să o faci. Acesta este diferența de natură între aceștia doi, diavolul și Dumnezeu.

Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său ca să-și afirme autoritatea sa de stăpân legitim al lumii căci diavolul este stăpân nelegitim. Vestea bună este că împărăția lu Dumnezeu a venit până la tine, împăratul a venit până la tine și tu când îl inviți pe împăratul în inima ta atunci ai intrat în împărăția lui Dumnezeu. Nu poți intra în împărăția lui Dumnezeu decât acceptând ca împăratul Isus să devină împaratul tău. Domnul Isus a adus cu sine împărăția și deci când l-ai primit pe El ai intrat în împărăția lui Dumnezeu. Nu există o a treia posibilitate: ori ești în împărăția lui Dumnezeu, ori în împărăția satanei. Nu există o a treia stare. Eu, tu unde   suntem ? Pe care din cei doi i-am făcut autoritate pentru viața noastră. De cine ascultăm ? Nu există independență. Ori ești într-un loc ori în celălat. Privindu-l pe împăratul Isus, împăratul umil, servitor și care se jertfește ne place atât de mult încât ne spunem că este atât de minunat și în adâncul ființei ne dorim să fim cu el.